Ca în fiecare septembrie la început de an școlar străzile se vor aglomera de mașini care îi transportă pe tinerii dornici de cunoaștere către școlile de care aparțin sau pentru care au muncit din greu ani și ani de studiu, iar în mintea mea se conturează acea imagine descrisă de Apollinaire a turnului Eiffel sub care se adună zilnic mulțimea ordonată care își respectă rutina zilnică. Oare asta a devenit școala pentru noi, o rutină? Parte a unui program zilnic pe care părinți și elevi îl urmăm fără să clipim?

Desigur, dacă am trăi într-o lume utopică reîntoarcerea la școală ar fi ca una din imaginile abecedarului anilor ’80 cu copii fericiți în uniformă, codițe cu fundițe, ghiozdane noi și părinți zâmbitori îndreptându-se către porțile deschise ale școlilor. Din păcate prima zi de școală nu este tocmai acea zi fericită, perfectă pentru toți, nu este tocmai ce ne dorim, ne imaginăm și așteptăm. Nu toți au haine noi și ghiozdane colorate, codițe și fundițe, zâmbete și bucurie. Ce înseamnă pentru noi revenirea la școală, mai ales acum în perioada pandemiei când multe persoane sunt speriate, confuze, indecise și desigur cu așteptări foarte mari? Cred că mai curând suntem speriați și ne îndreptăm cu foarte mare neîncredere către școală. Nu mai avem marea bucurie de a reveni alături de ceilalți la școală și de la insufla copiilor bucuria de a fi în sala de clasă. Cel puțin în ultimul deceniu am observat că școala înseamnă multă muncă și multe exerciții, ne dorim performanță și rezultate excepționale pentru toți oricare ar fi prețul. Deja începem clasa întâi cu auxiliare și culegeri. Așteptările sunt din în ce mai mari, iar presiunea la care îi supunem pe copii este din ce în ce mai mare, asta în contextul unei societăți care la rândul ei pune presiune pe elevi, iar consilierul școlar care ar putea fi un ajutor pentru a contracara toată această presiune nu există sau dacă există este unul la 1000 de elevi. 

De ce ne întoarcem la școală an de an? Oare ne-am format corect așteptările? Dacă întrebi un părinte ce-și dorește pentru copilul lui, inevitabil răspunsul va fi să fie fericit, să-l vadă zâmbind și să reușească în viață. Când întrebi strict despre școală, așteptarea părintelui este să învețe cât mai mult, să ia o diplomă, să aibă un rost în viață. Însă școala nu ar trebui să fie doar atât. Școala ar trebui să fie moment de bucurie zilnică. La școală copiii ajung să petreacă cel mai mult timp. Dacă încep cu trei sau patru ore de stat pe băncile școlii, care să fim realiști nu sunt cele mai confortabile, vor ajunge treptat la șapte, opt ore pe zi. Și atunci mă întreb dacă ne-am fixat corect așteptările pentru mediul școlar. Din punctul meu de vedere școala ar trebui să asigure bunăstarea elevului și nu doar printr-un climat adecvat care să promoveze și să susțină învățarea, pe lângă aceasta ar trebui să pună accent pe starea psihică, pe starea de bine a elevului, iar asta trebuie cultivată încă de la intrarea în sistemul educațional. Grădinița nu este un “set de reguli ca la armată”, învățământul primar nu este o “pepinieră pentru performanță”, gimnaziul nu este un pas către liceul mult visat, iar liceul nu este ultima treaptă către jobul pe care ți-l dorești. 

Într-o notă mai optimistă dacă tot ce ne dorim pentru copiii noștri este să fie fericiți și să se bucure de fiecare moment al zilei, fie el acasă sau la școală sau în parc cu bunicii, cu siguranță acel copil va fi un copil împlinit, un copil care va reuși să îndeplinească tot ce își propune și tot ce are nevoie este ca în prima zi de școală să meargă către școală cu bucurie și să știe că părinții îi vor fi alături oricare va fi performanța sa școlară. Succesul vine din interior, din starea de bine, din bucuriile mărunte, din zâmbetele împărțite cu prietenii, colegii, familia și nu în ultimul rând cu profesorii. Reușita este comunicare continuă și susținere necondiționată. Să revenim pentru a ne bucura că mergem la școală!